Stand pironit pe cruce pentru ca alesese voluntar sa moara pentru ceea ce sufletul lui ii revelase, Iisus ne-a dat un exemplu viu de cum credinta te salveaza. Ne-a si spus-o (se pare) ca sa fie sigur ca intelegem: credinta te va salva. Dar degeaba, creierul nostru limbic a intervenit imediat si a constatat puterea distorsionarii perverse a acestui adevar si ne-a impins spre a construi religii si spre a ne omori unii pe altii pentru nimic altceva decat o confirmare fortata a faptului ca ceea ce cred unii e mai “de crezut” decat ce cred ceilalti.- adica de frica.
De fapt pierdem the big picture aici.
Iisus intelesese ce multi intelesesera deja si ce multi continua sa inteleaga si azi. Ca si fiinta umana inzestrata cu intelect si predispusa spre a cauta “adevarul” toata viata ai nevoie sa crezi ca sa poti “trai” cu adevarat. Ca simti viata, la un moment dat trebuie sa te opresti, sa alegi ceva si sa crezi in acel ceva. Indiferent ce e acel ceva – soare, luna , mohammed, yahze, floarea soarelui, bizon, cal, current electric, galaxii necunoscute, viata dupa moarte, etc. Daca nu faci asta trebuie sa iti asumi constient ca vei duce o viata de investigatie extenuanta in care tot timpul vei cauta ceva care sa-ti confirme altceva si pe care apoi sa-l pui la indoiala pentru ca de asta ai nevoie ca sa cauti in continuare.
Cand crezi in ceva, la un moment dat iti asumi acele valori si te opresti din cautat. Incepi sa te umpli de viata, de “acum”. Sa traiesti fara sa stai tot timpul cu stresul “marii plecari” care stii deja ca e inevitabila. Poti sa traiesti la maxim chiar daca stii ca poti muri oricand. Cand nu crezi in nimic ai foarte mari sanse sa mori cu un zambet cinic in coltul gurii datorat faptului ca ai inteles ca a crede in a nu crede ti-a rapit viata si ca daca ai trai forever tot nu ai gasi ce cauti. Pentru ca nu cauti ceva anume. Pentru ca tu crezi in a cauta, in a nu crede.
Eu am ales sa cred in mine deocamdata. E un compromis facil care ma ajuta sa renasc dupa micile drame cu care ma imperechez ocazional si sa ma (re)iubesc cat pot eu de tare si care in acelasi timp imi hraneste partea aceea din mine care are nevoie sa creada in ceva. Cred in mine, cred in moartea mea, dar mai ales in viata mea si in “acum”. Si cred ca pot sa-mi schimb credinta de cate ori am nevoie ca sa trec mai departe sau pur si simplu pentru ca am descoperit ceva care “imi vine mai bine”. Singurele reguli si credinte sunt alea din capul meu si asta inseamna ca le pot schimba de cate ori mi se scoala. Atata timp cat nu las locul gol.
In continuare imi propun sa cred mai mult. In viata, in mine, in whatever works.
drumulspreinima 