DE CE NU “MERG” RELAȚIILE? VARIANTA REALISTĂ.

Una din marile disfunctionalitati ale societatii de azi este incapacitatea crescânda a indivizilor de a lega si de a intretine relatii conjugale durabile. Teoria mea abordeaza problema din unghiul profund psihologic al “programului capitalist/consumerist” pe baza caruia functionam. Pentru a o ilustra cat mai bine voi face o paralela.

Avem pe de o parte o companie care produce sa zicem pasta de dinti. Compania vrea ca produsul sa fie cumparat de catre indivizi, astfel ca ii va face publicitate si o va “impacheta” in asa fel incat cumparatorul sa adere la poveste si sa scoata banii din buzunar. Odata produsul cumparat, incepe experienta personala si subiectiva a individului cu acesta. Sa presupunem ca individul constata ca din perspectiva lui “Pasta de dinti X” face maxim 60% din ce promite in reclama ca face. Atunci individul se va orienta catre gasirea unui alt produs care sa-i satisfca nevoile intr-o proportie mult mai mare decat “X”. Sau sa presupunem ca “Pasta de dinti X” indeplineste intr-o proportie de 90% ceea ce promite. Atunci individul se va declara multumit si va deveni fidel produsului. Asta pana cand “Pasta de dinti Y”, a altui producator, va aparea pe piata si va promite ca va face mai multe decat “X” si la un pret mult mai mic. Clientul nostru va incerca cel putin noul produs si daca i se potriveste mai bine va adera la el si va renunta la cel vechi. Si tot asa.
Acum, sa presupunem ca producatorul e fiecare dintre noi, produsul e “persoana noastra”, iar cumparatorul e orice alta persoana cu care noi avem dorinta de a lega o relatie amoroasa. Beneficiul in acest caz nu mai e de natura financiara, ci e chiar fericirea. Fiecare dintre noi incearca sa se vanda pe sine pe “piata”. Pentru asta se “impacheteaza” frumos, isi ascunde defectele si isi face publicitate doar partilor bune, dar in acelasi timp este si cumparator si incearca sa cumpere ceva cat mai pe “gustul sau” – deci “pune botul” la reclamele altor “produse”.

Daca reclama este exagerata si produsul e departe de ceea ce sustine ca face, cumparatorul renunta. Daca produsul nu exagereaza calitatile sale si se prezinta asa cum este el, atunci dispare majoritatea cumparatorilor, pentru ca acestia alearga dupa un produs care exista doar in realitatea idealizata a societatii in care consumul e rege si care obiectiv vorbind nu exista. Alearga dupa o proiectie, dupa o himera, dupa “jumatatea” care sa o “completeze” perfect. Si astfel toti alearga dupa ceva ce nu exista si nu se mai pot opri, alimentati fiind de o imagine a unei vieti perfecte din toate punctele de vedere.
Solutia cred ca este sa ne maturizam emotional, sa gasim “un produs” care ne satisface nevoile cele mai importante si sa ne focusam spre a rezolva impreuna cu “producatorul” problemele legate de coabitarea cu “produsul” – cu cealalta persoana. Daca vom alerga din supermarket in supermarket in cautarea unui produs care exista doar in mintea noastra, vom fi dezamagiti si nefericiti de fiecare data cand vom crede ca l-am gasit. Pentru ca il comparam cu o reclama, cu un nor de praf. E ca si cum te-ai droga zi de zi pentru ca nu vrei sa accepti ca viata are si parti neplacute, iar tu vrei sa-ti fie doar “bine”.

Asa ca prospectati “piata”, alegeti ce vi se pare ca vi se potriveste , incercati sa scoateti “the most of it” din acea relatie si focusati-va pe partile bune ale “produsului”. Doar asa veti avea o relatie de lunga durata in care exista sanse ca ambii parteneri sa se adapteze nevoilor celuilalt.

Give him/her a chance and stop chasing illusions. Nu exista o persoana perfecta care va astepta undeva si spera sa o gasiti. De fapt exista, e fiecare persoana cu care va intalniti si de care va indragostiti. Acordati-i timpul si iubirea necesara pentru a putea deveni declansatorul fericirii in fiecare dintre voi. Alegeti sa vedeti ce va aduce in suflet si nu ce ii lipseste.

Consumerismul emotional

Cand Edward Byrne si ai sai acoliti au pus bazele mecanismului consumerist, nu au avut cum sa-si imagineze impactul acestuia asupra evolutiei noastre ca specie. “They unleashed the Dragon”, dar odata eliberat, dragonul a suferit mutatii si nu a mai putut fi controlat. De aceea corporatiile au gasit o noua metoda de control – aceea de a afla ce-si doreste individul si de a-i oferi acel ceva, dar mai ales de a-l motiva sa-si exploreze nevoile. A functionat de minune si cu beneficii de ambele parti, dar efectul profund negativ a fost individualizarea dusa la extrem, impreuna cu inceptia gresit inteleasa a conceptului ca persoana este figura centrala a societatii si atat timp cat plateste nevoile sale vor fi indeplinite. Politicieni si corporatii de-a valma “ii rasfata” pe oameni si le indeplinesc, cel putin teoretic, dorintele cele mai profunde. Exista un produs pentru orice nevoie si daca nu exista va fi inventat imediat ce nevoia va fi constientizata. Individul a devenit un rasfatat al consumerismului si nu mai face compromisuri pentru ca stie ca are ceva important de oferit – atentia si implicit banii.

Ca orice revers, problema este ca oamenii si-au insusit la nivel profund acest sistem de functionare si il aplica si acolo unde nu e cazul – acolo unde nu exista un produs croit pentru nevoile lor – in relatiile interumane, dar mai ales in dragoste. Vechile generatii faceau mai multe compromisuri pentru a putea sustine relatii durabile. Clar, compromisurile veneau cu un pret – frustrari, stress, nefericire uneori, dar nevoia de comuniune emotionala era satisfacuta la un anumit nivel care sa asigure o stablitate.

Azi, noi consumeristii nu mai facem compromisuri si cautam acel “produs”, acea persoana customizata pe nevoile noastre. Nu prea mai acceptam sa rezolvam problemele atunci cand ele apara si astfel sa legam relatiile, ci la primul semn ca “produsul” nu ne satisface pe deplin dorintele schimbam “marca”. Pentru ca nu-i asa, noi suntem in centru si nu trebuie sa “ne vindem” oricui. In concluzie alergam sa gasim produsul ideal si toata cautarea ne frustreaza enorm si ne consuma energia.

Partea proasta e ca spre deosebire de consumerismul industrial si politic, in dragoste nu exista inca cineva care sa stea sa ne asculte nevoile si apoi sa proiecteze un raspuns pentru ele de pe urma caruia sa faca profit. In consumerismul emotional, noi suntem produsul si tot noi si nevoia. Tu ai vrea sa fii raspunsul nevoilor cuiva, cum e cafeaua instant de exemplu? Nu cred, ba chiar ti s-ar parea outrageous. Atunci unde crezi ca exista acel produs, acea “jumatate” care sa iti umple toate golurile asa cum o fac hypermarketurile? Well, nu exista inca (excludem pornografia).

Asa ca deocamdata, pana va aparea o industrie care sa ne produca o iubita/un iubit pe baza unui brief si a unui focus grup, avem doua solutii: Ori ne maturizam emotional si intelegem ca iubirea e de fapt un inbetween, o acceptare a partilor care ne deranjeaza la cineva in favoarea celor care ne plac, sau ne apucam sa perfectionam clonarea si sa ne fabricam iubirea si atentia asa cum o facem deja cu animalele de companie. Succesuri.